Aerul este o substanta in stare gazoasa care inveleste Pamantul intr-un strat gros de cateva zeci de kilometri numit atmosfera.Pe masura departarii de suprafata terestra aerul este din ce in ce mai rarefiat, astfel incat la altitudini ce depasesc 25-30 km practic se poate spune ca nu mai exista.
Acest gaz, ca de altfel orice substanta, este alcatuit din particule minuscule numite molecule. In corpurile solide, moleculele sunt legate rigid unele de altele si, in consecinta, solidele au volum si forma proprii.
In cazul lichidelor, legatura dintre molecule nu este rigida. Lichidele au un volum propriu dar nu au forma definita, ele luand forma recipientului in care sunt continute.
In cazul gazelor, deci si al aerului, moleculele se misca liber astfel incat distanta dintre ele poate varia in mod continuu. Prin urmare, gazele nu au nici forma nici volum proprii. Tocmai datorita acestei proprietati aerul poate fi cu usurinta aspirat si comprimat.
In sistemele si instalatiile de actionari pneumatice aerul este preluat din atmosfera la presiunea mediului si comprimat pana la o valoare a presiunii care va constitui presiunea de alimentare a echipamentelor. Comprimarea se face cu ajutorul unor masini volumice care sunt, de regula, compresoare cu piston, antrenate de motoare electrice sau termice. Daca gazul nu ar fi ideal, cresterea presiunii insotita de reducerea corespunzatoare a volumului s-ar petrece fara variatie a temperaturii, respectiv o transformare ideal izoterma, consumul de energie necesar comprimarii fiind echivalent cu cel utilizat la comprimarea unui resort ideal. In realitate lucrul mecanic de comprimare, datorita pierderilor de energie in gaz, este mai mare decat cel restituit de gaz la destinderea sa.
Aerul comprimat se obtine, prin urmare, cu ajutorul unor statii de alimentare in compunerea carora exista unul sau mai multe compresoare volumice. Din statia de alimentare mai face parte si un rezervor cu capacitatea si rezistenta necesare pentru a contine un volum de aer suficient la presiunea de alimentare a echipamentelor. Statia de alimentare mai este prevazuta cu un sistem de supape de siguranta si regulator de presiune, cu ajutorul carora presiunea din rezervor este mentinuta in limite prestabilite. De regula, reglarea presiunii in rezervor se efectueaza in regim de releu de presiune adica este redusa sau chiar intrerupta alimentarea atunci cand se atinge o valoare limita minima a presiunii din rezervor.
Reteaua de distributie a aerului comprimat este sistemul de conducte si robinete vana prin care acesta este distribuit catre locurile de utilizare. Conductele si robinetele trebuie dimensionate corespunzator pentru a rezista la solicitarile mecanice generate de valoarea presiunii de lucru. De asemenea, ansamblul de conducte si robinete trebuie sa asigure sectiuni de curgere care, in conformitate cu valorile debitelor de lucru, sa nu conduca la valori prea ridicate ale vitezei de deplasare a aerului, deoarece valorile ridicate ale vitezelor conduc la cresterea rezistentelor de curgere, deci pierderi energetice prin sistemul de conducte.